spot_img
vineri, aprilie 26, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Un nou an: cum te imbraci cu stil la evenimentele din 2021?

Mai multe articole

De la inceputul anului 2020, omenirea traverseaza o perioada mai dificila, care a produs schimbari si in ceea ce inseamna moda, tendinte sau evenimente. Industria modei, in special vanzarea si crearea tinutelor pentru ocazii, a fost puternic afectata de pandemia cauzata de Covid-19.

In 2020 foarte multe petreceri sau evenimente au fost anulate sau au avut loc cu un numar redus de persoane, de aceea, in tendinte au fost hainele confortabile, piesele vestimentare potrivite stilului casual si mai putin rochiile sau tinutele de gala

Insa, din ultimele stiri,  aflam ca anul acesta se anunta reinceperea treptata a evenimentelor sociale, a nuntilor, a botezurilor, a concertelor.

De aceea, putem vorbi de noi tendinte, despre cum ne putem imbraca in 2021, cu stil si adecvat evenimentului la care vom participa.

In rubrica de astazi, vorbim despre tinutele elegante pentru nunta, botez, cununie civila, banchet sau majorat, de rochii lungi sau scurte, in functie de locatia evenimentului.

Atunci cand participam la un eveniment, vom avea grija sa ne alegem o tinuta corecta, in primul rand adecvata stilului propriu si personalitatii. Apoi, vom alege in functie de momentul zilei, daca este o petrecere de zi sau de seara, daca este in interior, la restaurant, pe terasa, sau la cort, in aer liber.

De asemenea, vom fi atenti daca pe invitatie se impune un anumit dress code pe care participantii trebuie sa il respecte.

Cel mai important este sa alegem sa purtam o rochie care ne reprezinta, care este potrivita stilului nostru si care sa ne puna in evidenta silueta. Trebuie sa stim sa alegem corect croiul unei rochii, culoarea cu care ne sta bine, materialul pe care dorim sa il purtam pentru a ne simti bine si a nu da gres cu alegerea tinutei perfecte. “Perfect” nu inseamna ceea ce este la moda, ceea ce se poarta in noul sezon, “perfect” este ceea ce ne sta bine si ne avantajeaza.

A devenit o traditie ca an de an sa aflam decizia pentru anul viitor in materie de culori, a Institutului Pantone- autoritatea mondiala in domeniul culorilor. Pentru 2021 au fost alese doua culori frumoase, care readuc speranta si starea de optimism, care se completeaza reciproc: Ultimate Gray (culoarea nisipului de pe plaja) si Pantone Illuminating (galben stralucitor care evoca spiritul vesel al verii si soarele cald). Sunt culori care reflecta cultura momentului, care ne duc cu gandul la vindecare si speranta unui an mai bun.

Desi acestea sunt culorile anului, este de preferat sa le purtam doar daca ne avantajeaza, daca ne reprezinta si daca ne scot in evidenta atuurile.

Spre exemplu, pentru o nunta de zi putem opta pentru rochii inflorate, uni, nuante pastel sau, de ce nu, culori vibrante: verde, galben sau portocaliu. Croiul rochiilor pentru nuntile de zi trebuie sa fie cat mai simplu si elegant, rochii diafane, cu decolteu in fata, sau la spate, fara maneci sau cu maneci fluide cu manseta. Tinuta pentru un astfel de eveniment trebuie sa fie frumoasa si diferita de hainele casual, de zi cu zi, pe care le purtati la munca, la birou, pe strada sau la scoala. Ca lungime, puteti alege atat o rochie lunga, cat si una midi sau scurta, in functie de ceea ce va sta bine. Pentru tinutele la nuntile de zi, optati pentru materiale fine precum matasea, voalul, tulle-ul sau crepul.

La un eveniment de seara, stilul de imbracaminte presupune rochii lungi sau scurte, elegante, alegem tot in functie de locatia unde se va desfasura petrecerea.

In general, invitatele opteaza pentru o rochie lunga, croiuri simple sau sofisticate, rochii cu trena sau tip sirena. Seara tinutele sunt accesorizate cu bijuterii fine. Rochiile din dantela nu se demodeaza niciodata si sunt perfecte pentru o nunta. De altfel, daca doriti sa fiti in tendinte, puteti alege rochii create cu aplicaje din broderii sau accesorizate cu perle, cristale sau pene cusute manual. Aceste modele ofera un aer mai sofisticat si totodata elegant. Alte materiale care pot fi folosite sunt: taftaua, matasea, brocardul, catifeaua, paietele sau alte tesaturi stralucitoare sau luxoase.

Este foarte important sa alegeti sa purtati o rochie frumoasa, dar care sa vi se potriveasca perfect, sa va evidentieze trasaturile si starea de spirit si sa se potriveasca formatului de nunta sau codului vestimentar, daca exista unul.

Asadar, acesta este un subiect amplu, de actualitate, despre care cu siguranta vom scrie si pe viitor. A fi eleganta inseamna a purta  ceea ce ti se potriveste, moda si tendintele sunt pentru a ne inspira si a le adapta stilului personal.

Moda este foarte importanta in orice moment al zilei, de aceea conteaza cum ne imbracam si ceea ce purtam in functie de eveniment.



Andreea Cujba,
Velvet Queen Atelier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți