AcasăEducatieAcțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi

Acțiune a polițiștilor din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi

Published on

spot_img
spot_img

La data de 24 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi au
desfășurat activități preventive în stațiile CFR Botoșani și Leorda, precum și în trenurile de
călători care au circulat pe această rută.
În cadrul activităților desfășurate au fost transmise recomadări cu privire la comportamentul pe care trebuie să îl adopte cetățenii pentru a nu deveni victime ale faptelor antisociale, precum și regulile de circulație care se aplică în proximitatea trecerilor la nivel cu calea ferată.
La activitățile de informare au participat și 35 de elevi din cadrul Școlii Gimnaziale ”Octav
Băncilă”, Corni.

Noutati

Felicitare pentru mama – proiect educativ între preșcolari și elevi din Botoșani. GALERIE FOTO

Preșcolarii grupei „Chip & Dale” de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 și...

Cum alegi fotograful de nuntă în Botoșani – 7 lucruri importante de verificat

Organizarea unei nunți implică multe decizii importante, iar alegerea fotografului este una dintre cele...

”Glas de rugăciune” – o seară în care cântarea devine rugăciune, la Botoșani

Duminică, 22 martie 2026, de la ora 18.00, Loredana Călin și invitații săi oferă,...

Poveștile care unesc generații: elevii Școlii Gimnaziale Nr. 13 au citit piticilor de la Grădinița Nr. 6 Botoșani. GALERIE FOTO/VIDEO

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, elevii clasei a IV-a B de la Școala...

V-ar putea interesa...

Poveștile care unesc generații: elevii Școlii Gimnaziale Nr. 13 au citit piticilor de la Grădinița Nr. 6 Botoșani. GALERIE FOTO/VIDEO

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, elevii clasei a IV-a B de la Școala...

Copiii de la Mischa Kids descoperă magia fotografiei la AlinoFotoStudio

Un atelier foto plin de emoție și curiozitate, unde cei mici au descoperit magia...

Festivalul „Trandafir Moldovenesc” – O Sărbătoare a Tradițiilor la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 23 Botoșani.GALERIE FOTO/VIDEO

Tradiția și talentul micilor artiști botoșăneni, celebrate prin dansuri populare la cea de-a VIII-a...