spot_img
joi, mai 2, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Cum a fost transformat un spațiu dezafectat într-o grădiniță model. Preșcolarii învață și se relaxează în aer liber

Mai multe articole

Trei grădinițe din județul Botoșani oferă o experiență inedită preșcolarilor după ce au amenajat spații pentru relaxare și învățare în aer liber, unde micuții pot observa natura, învață să îngrijească și să cultive plante, dar și să asculte povești.

La nivel național a fost elaborat proiectul Grădina de Relaxare, Liniște și Învățare, prin care grădinițele pot oferi copiilor zone de activități în aer liber. Proiectul este susținut de Asociația „Creștini” din Craiova, în colaborare cu Ministerul Educației și Inspectoratele Școlare Județene. Încă de la începutul anului școlar, județul Botoșani a intrat în acest proiect și a reușit la câteva grădinițe să transforme aceste grădini de relaxare, liniște și învățare în adevărate bijuterii educaționale pentru copii. Unul dintre cele mai bune exemple este Grădinița cu program prelungit numărul 6 din municipiul Dorohoi.

„Copiii au șansa de a beneficia de tot ce este frumos”

Grădinița numărul 6 din Dorohoi este una dintre cel mai bine organizate unități pentru învățământ preșcolar din județ atât din punct de vedere al spațiilor generoase și bine dotate pentru copii, dar și al programului educațional.

Grădinița a accesat, de-a lungul timpului, mai multe proiecte educaționale pentru încurajarea creativității preșcolarilor. Tocmai de aceea a decis să intre în acest proiect privind organizarea unor spații de relaxare și învățare, în aer liber, pentru copii. Fiind nevoiți să facă totul din fonduri proprii, reprezentanții grădiniței, în special educatoarele, s-au apucat și au făcut un plan inedit de transformare totală a unui spațiu dezafectat.

Proiectul a fost o provocare pentru noi. Aveam o zonă dezafectată și ne-am gândit că am  putea să-i dăm viață și în același timp să oferim posibilitatea ca acești copii să beneficieze de tot ce este mai frumos, să-și exprime emoțiile, stările și să creeze lucruri minunate. Suntem șapte educatoare și în primul rând am făcut o hartă a proiectului. Harta conceptuală a fost gândită, de comun acord, cu ceea ce aveam prin magazie și cu ce ne-am gândit noi că am putea realiza. După ce am făcut harta, am trimis-o la București și a fost acceptată”, spune Mariela Dupu, educator și director al Grădiniței numărul 6.

Efort comunitar pentru un spațiu de învățare ca în Occident

Beneficiind doar de fonduri proprii, educatoarele de la Grădinița numărul 6 au fost nevoite să improvizeze și să-și dea frâu liber imaginației, folosind doar ceea ce aveau la îndemână. A fost un efort comunitar, spun oamenii de la grădinița din Dorohoi. Și asta fiindcă părinții au sărit în ajutor aducând de acasă tot ce le prisosea, de la bucăți de lemn, paleți și până la anvelope. Inclusiv preotul-director al Seminarului Teologic din Dorohoi a dat o mână de ajutor.

Ne-am descurcat cu fonduri proprii. Am curățat grădina, am amenajat-o, compartimentat-o și mai apoi am făcut inventarul la ce materiale aveam și ne-am apucat de treabă. Am construit, lipit, asamblat. Părinții ne-au ajutat mult aducând tot ceea ce aveau pe acasă, în special materiale refolosibile, lădițe, cauciucuri, flori. Am plantat florile împreună cu copiii, cu părinții, spune Mariela Dupu.

Cele patru zone în care copiii pot învăța, medita sau relaxa

Grădina s-a transformat într-un spațiu de învățare și relaxare uimitor. Un covor cu iarbă, plin cu flori, foișoare înțesate cu perne pe care copiii pot răsfoi cărți sau pur și simplu se pot relaxa, zone cu măsuțe și scaune pentru desenat, colorat sau activități de lucru manual, plus numeroase jocuri interactive în aer liber, dar și un sector în care copiii pot intra în lumea basmului costumându-se și jucându-se.

Din punct de vedere educational, spațiul a fost împărțit astfel: pentru relaxare, pentru învățare și pentru liniștire. În spațiile de învățare, copiii fac lucruri practice în aer liber și chiar învață științele naturii prin observație directă, chiar prin plantarea de flori sau copăcei.

Este foarte important pentru că dezvoltăm un nou concept. Conceptul de activități outdoor. Copiilor le place cel mai mult în aer liber, să fie în mijlocul naturii. Iar noi avem posibilitatea să le punem la dispoziție materiale care nu sunt deloc constisitoare. Orice bețișor poate fi însuflețit de copii, orice sămânță poate fi plantată și poate fi observată evoluția acesteia. De asemenea, copiii au fost extrem de încântați că aici pot face dramatizări scurte, pot răsfoi o carte. Ei au posibilitatea prin materialele puse la dispoziție să facă diferite lucrări și le expunem în zona ”pereții ne surprind”, prin care zilnic sau săptămânal noi ne afișăm lucrările”, spune Mariela Dupu.

Sursa: Adevărul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți