spot_img
duminică, aprilie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Carte de identitate falsă, procurată pentru angajare în Italia

Mai multe articole

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie Republica Moldova  care  a procurat o carte de identitate falsă, cu intenţia de a o folosi pe teritoriul Italiei în vederea găsirii unui loc de muncă.

În data de 01 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar înmatriculat în Republica Moldova, o persoană cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 31 de ani, care se deplasa spre Italia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit ocazie cu care asupra bărbatului a fost descoperită o carte de identitate similară celor emise de autorităţilor române.

În urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplineşte condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat documentul cu intenţia de a fi folosit pe teritoriul Italiei în vederea găsirii unui loc de muncă.

„Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, a declarat Denis Lazăr, purtător de cuvânt în cadrul I.T.P.F. Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți