spot_img
marți, aprilie 30, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Iaşi au desfăşurat o activitate de informare cu elevii colegiului Tehnic “M. Sturdza” Iaşi.

Mai multe articole

La data de 15 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Iaşi au desfăşurat o activitate de informare cu elevii colegiului Tehnic “M. Sturdza” Iaşi cazaţi în căminul instituţiei.

Astfel, elevilor le-au fost transmise informaţii legate de drepturile şi obligaţiile de care beneficiază în incinta unităţii de învăţământ, în imediata apropiere a acesteia sau în căminul internat, cu accent pe respectarea Regulamentului de Ordine Interioară, recomandări preventive privind evitarea implicării în activităţi infracţionale (comiterea de furturi, acte de violenţă, consum de alcool, de substanţe interzise).

Totodată, au fost purtate discuţii pe marginea unor cazuri concrete, elevii fiind îndrumaţi să contacteze reprezentanţii unităţii de învăţământ, atunci când situaţia o impune.

La activitate au participat peste 100 de elevi şi 2 cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți