spot_img
duminică, aprilie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Persoane transportate la spital în urma unui accident rutier produs în Avrămeni

Mai multe articole

Două persoane, o femeie de 71 de ani și un bărbat de 70 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe raza localității Avrămeni. În eveniment au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci persoane.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj SAJ.

„Conducătoarea auto a unuia dintre autoturisme și pasagerul de pe bancheta din spate au avut nevoie de ajutorul pompierilor pentru a ieși din interior. Cei doi au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al IJSU.

Celelalte trei persoane nu au avut de suferit în urma accidentului.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor. Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți