spot_img
luni, aprilie 29, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducere fără permis și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știe că nu deține acest document

Mai multe articole

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privinţa a două persoane cu cetățenie Republica Moldova care au considerat că nu este necesară prezentarea permisului de conducere la controlul de frontieră.

În data de 04 septembrie a.c., în jurul orei 08:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, conducând un autovehicul,  înmatriculat în România, o tânără cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă 27 de de ani.

În autoturism, pe locul pasagerului, polițiștii de frontieră l-au identificat pe proprietarul mijlocului de transport, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă 44 de ani.

Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, conducătorul auto nu a putut a prezenta un permis de conducere fapt pentru care s-a procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora a rezultat faptul că persoana nu a obţinut niciodată acest drept.

Tânăra a declarat că a urcat la volan deoarece a fost rugată de proprietar, care deşi ştia că nu deţine permis de conducere, gândindu-se că nimeni nu îl va solicita la controlul de frontieră, i-a încredinţat autoturismul pentru a-l conduce deoarece nu se simţea în stare să conducă în siguranţă, fiind obosit.

„În cauză colegii noștrii se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care stie că nu posedă permis de conducere”, a declarat Denis Lazăr, purtător de cuvânt I.T.P.F. Iași.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți