spot_img
luni, august 15, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Strigăt disperat spre ceruri:“Mami, roagă-l pe Dumnezeu să ne ajute cu o căsuță!” FOTO

Mai multe articole

Povestea cutremurătoare a celor 7 frați a căror mamă a murit, iar bunica de 82 de ani, cea care-i îngrijea, a ajuns în spital. Mai mult, casa lor se poate prăbuși în orice moment

Șapte frați din localitatea Gogoșari, județul Giurgiu, trăiesc o durere fără margini. Mama lor a plecat la ceruri, în urmă cu câteva luni, răpusă de cancer, iar din cauza sărăciei crunte în care trăiesc, trei frățiori au fost luați de acasă și plasați în asistență maternală. Cruzimea destinului nu se oprește aici, bunica, o bătrână de 82 de ani, unica figură maternă din viața lor, cea care le alina durerea cu mângăierea mâinilor nesigure și ridate, a fost internată în spital. Singurul care le poartă, acum, de grijă este Cristian, un tată deznădăjduit și depășit de situație, care muncește, zi lumină prin sat, ca să le pună o pâine și un kilogram de cartofi pe masă. Trăiesc cu toții într-o casă de chirpici atât de dărăpănată încât doar printr-o minune mai stă în picioare. O casă unde jucăriile, poveștile cu zâne și cu zmei și turta dulce prind viață doar când patru inimi micuțe bat la unison, alunecând într-un somn adânc ce-i poartă departe.

Patru suflete de copii, înghețate de vremea de afară și de soarta nemiloasă, stau îndurerate în jurul unei cruci peste care timpul nu a apucat să-și așeze fumul.
Vântul suflă dinspre apă, purtând cu el povești de viață pe care lumea nu vrea să le asculte.
Patru copii își cară povara și durerea pe cărarea abruptă care urcă spre cimitir. Într-o lume dreaptă, ei nu ar trebui să fie aici, în preajma morții și a durerii.

Ghetele, înecate în noroiul îmbâcsit de lacrimi și rugăminți, poartă pașii mici printre mormintele eterne. Mânuțele înghețate ating fiecare cruce din cimitir, ele nu caută nimic, vor doar să încetinească inevitabilul. Micuții știu exact unde să se oprească. La mormântul mamei.

Suficient de mari pentru a înțelege moartea, dar mult prea mici pentru a-i cunoaște cruzimea. Mariana( 13 ani), Florina( 11 ani), Georgiana(10 ani), Gabriel( 8 ani), Veronica( 6 ani), Andrei( 5 ani), Mihaela( 2ani), ultimii trei dați în plasament, în ciuda eforturilor disperate ale tatălui de a-și tine toți copii lângă el, și-au pierdut mama exact la vârsta la care aveau cea mai mare nevoie de ea.

Venim, în fiecare zi, la mormântul ei și-i povestim durerea noastră”

Privesc pierduți mormântul uscat și rece, parcă ar aștepta ceva. Cerul se stinge ușor luând cu el și ultimul strop de energie din trupurile mici.
Buzele lor se mișcă într-o rugăciune mută. Și dacă, totuși, cineva îi ascultă? Poate chiar mămica lor.
Lacrimi căzute în rugăciuni nerostite. Sufletele nu pot aduce înapoi alte suflete – ele pot doar simți durerea unei pierderi care nu mai poate fi înlocuită.
” Venim, în fiecare zi, și vorbim cu mămica. Îi povestim de tata care plânge când crede că noi dormim, de bunica bolnavă pe care a luat-o salvarea și, încă, nu s-a întors, îi spunem cât de greu ne este fără ea. Îi zicem cum a fost la școală și cum ceilalți copii vin cu sandvișuri și ciocolată puse de mămicile lor în pachețele colorate. Noi nu avem dulciuri, nu ni le permitem. Îi mai povestim că a mai căzut o bucată din casă și tata tot încercă să repare, doar ca să cadă iar. Credeți că dacă o rugăm pe mama să vorbească cu Dumnezeu să avem o căsuță nouă, o să o asculte? Poate, atunci, tata o sa zâmbească”, ne-a spus, cu glas stins, Mariana, cea mai mare dintre frați.

”A trebuit să vin să-i spun că i-am dat pe cei mici. Nu m-am putut uita la crucea ei”

Cristi stă înmărmurit între două cruci, între două morminte. Unul vechi, al cărui pământ și-a consimțit veșnicia în platitudinea cimitirului, celălalt proaspăt, acoperit de durere și de amintiri care încă ard.
” Aici, e tăticu’, l-am îngropat cu mulți ani în urmă. Așa e rostul pământului, ne cheamă când ne vine rândul.”
Pe celălat îl privește absent, confuz.
” Mormântul ăstălalt nu are ce căuta aici. Nu trebuia să fie. Florina nu trebuia să moară, nu așa e mersul lucrurilor. A trebuit să vin să-i spun cum am fost nevoit să-i dau pe cei mici, nu am putut să mă uit la crucea ei când i-am povestit. Am încercat să-i țin pe toți, am niște măgăruși și muncesc cu ei pentru oamenii din sat, mă duc și la sapă, la cărat cu cârca, orice să fac un ban pentru aștia mici, nu mi-e frică de muncă, dar nici așa nu a fost suficient să-i țin pe toți. Și tremur de groază să nu cadă peste ei o bucată de tencuială din casa asta rece și veche. Tot repar la ea și degeaba. Nu știu ce să mai fac, nu mai am nicio soluție. În frigider am doar niște pateu, margarină și brânză topită. Cartofii sunt mâncarea noastră de bază”, ne-a povestit tatăl copiilor.

O tăcere apăsătoare se lasă peste ei. Cu umerii istoviți se pregătesc să-și părăsească mămica care plânge pentru ei de sus, din ceruri.
Oamenii au pus cimitirele la marginea satelor parcă pentru ca drumul să fie mai greu.
Pași mici, dureri imense – copii cu vieți pierdute într-o lume a adulților indiferenți.

Crăciunul l-au petrecut vărsând lacrimi amare

Se îndreaptă spre casa oropsită, cârpită, an de an, de mâini care nu mai găsesc soluții. Vremea rea și timpul neiertator se prăvălesc asupra cocioabei, parcă vrând să le ia și ultimele lucruri pe care le mai au.
Nu au fost,niciodată, înstăriți, soarta și țara unde ne naștem nu avem cum să ni le alegem. Ăsta a fost destinul lor. Șapte frați veniți pe lume din dragoste, din inconștiență, din lipsă de educație sau, pur și simplu, pentru că trebuiau să se nască.
Copiii, dacă sunt iubiți, reușesc să facă paradis din orice. Ei se aveau unul pe celălalt și fericirea jocului în mijlocul naturii, a câmpului. O bucurie rurală, plină de lipsuri, dar lipsită de conștiența lumii din jur. Dragostea mamei îi făcea să creadă în aripi de îngeri.

Apoi, nenorocirea i-a lovit ca un fulger. Cu doar câteva luni înaintea Crăciunului, mama lor și-a dat ultima suflare, lovită de o boală cruntă. Zilele au trecut fără sens, rupând pagini dintr-un calendat blestemat. Primele sărbători de iarnă fără mamă. Primul brad fără verde. Primul Moș Crăciun în care nu au mai crezut.

Dorm înghesuiți într-o singură cameră

Dintr-o dată, casa a devenit mai urâtă, mai neprimitoare, mai rece. Căldura mamei, zâmbetele, mângăierile, dojenile ei -au dispărut brutal, rapid, lăsând în urmă suflete înecate în sânge și durere. În fiecare seară, inimile copiilor rătăcesc prin odăile goale, căutând îmbrățișarea celei care le-a dat viață.
Înghesuiți în camera mică, unde dorm cu toții, își împreunează mâinile într-o unică rugă. O chemare cât o amintire.
Prezența femeii este peste tot. În fiecare ungher, în fiecare scârțâit al ușii, în fiecare lemn care trosnește în sobă.

Fetițele sunt joviale și comunicative. Se agață de fiecare zâmbet și de orice speranță. Micuțele sunt frumoase, dar lipsa mamei se simte în toată ființa lor. Tunse scurt, aproape că pot fi confundate cu niște băieței mai puțin źvăpăiați. Nu știu ce inseamnă o rochiță sau o păpușă, ele se joacă cu animalele din bătătură de care Cristian are grijă ca de ochii din cap pentru că știe că doar așa pot supraviețui. Ele nu-și doresc haine de firmă, telefoane, gadget-uri sau jucării sofisticate, vor doar o căsuță unde să poată dormi liniștite fără grija ca o bucată din tavan le poate strivi atunci când dorm.

În sat, există o casă de vânzare la care doar visează

Pe o străduță îngustă din sat, pierdută în timp și lume, există o căsuță care visează la râsetele și joaca unor copii. Este solidă, încăpătoare și ii poate poate primi pe toți în camerele generoase. În curtea ei ar putea răsuna râsete cristaline .
“ Am aflat că-i de vânzare. Dacă Dumnezeu ar asculta-o pe mama, casa asta ar putea să fie a noastră. Tata ar râde, bunica nu ar mai tremura și noi nu ne-am mai înghesui. Am împodobi pereții cu fotografiile mamei”.

Tatăl micuților nu îndrăznește să privească spre casă. Știe că este un vis imposibil de împlinit. Chiar dacă ar găsi banii să o cumpere, casa are nevoie și de reparații. Ochii triști, împăienjeniți de lacrimi, urmăresc, neputicioși, bucuria copiilor.

Când plecăm, copiii ne spun timid:” La revedere, o să-i povestim mamei despre dumneavoastră”, iar în zămbetul lor liniștit umblă durerea și dorul. Doar Dumnezeu, pe care nu l-au înțeles încă, le mângăie, acum, somnul. Visele vin de undeva dintr-o altă lume, o lume unde oamenii dragi ajung pentru a ne proteja, pe noi, cei rămași să suportăm pierderea lor.

Noi putem să le arătăm că îngerii au aripi și-i veghează

Peste două săptămâni, vom primi lumina Învierii. Paștele. Sărbătoare a cerului și pământului, a oamenilor și a lui Dumnezeu. Doar că pentru acești micuți e o sărbătoare tristă, o amintire grea, o mângăiere pe care nu o să o mai simtă niciodată. Speranța, credința și mântuirea își pierd consistență căpătând conotații imposibile. Nu ne naștem cu aripi, venim pe lume cu greutăți legate de picioare.

Tinerii iau locul bătranilor în viață, nu în moarte. Mămica lor trebuia să îi vadă crescând, căutându-și un loc în lume și bucurându-se de nepoții care urmau să vină..
Soarta poate transforma lumea într-o închisoare fără răsărit și fără apus. Un orizont lipsit de lumină și de speranță. Un bulgăre de noroi pe ghetele diforme.

Ei au nevoie, cu disperare, de o minune de Paște, de un cămin în care să uite de toate nenorocirile care au strivit, cu cruzime, destine mult prea fragede.

Dar dacă nu-i totul pierdut? Dacă Cineva, acolo sus, ascultă rugile acestor copilași?
NOI putem ajuta la înfăptuirea unei minuni de Paște. Împreună, avem puterea să le arătăm, din nou, că îngerii au aripi și-i veghează. Că o casă nouă nu-i un vis imposibil, că pot lăsa în urmă durerea și groaza și lacrimile și speranțele strivite, acolo, în cocioaba dărăpănată și că pot păși, în sfârșit, spre fericire, siguranță și răsete inocente de copil.

Cei care vor să mă sprijine în a împlini ruga acestor copii de a avea o casă de Paște, o pot face AICI:

Asociația Povesti cu zâne și cu zmei

Lei: RO11BRMA0999100093268115
Euro: RO11BRMA0999100096596573

BRMAROBU
Banca Românească
Câmpina- România

online cu cardul :

Pay pal :

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=8BXPP7M5WMU9L

Această campanie este realizată cu sprijinul administrativ al reprezenților primăriei din Gogoșari, jud Giurgiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți