spot_img
luni, noiembrie 29, 2021

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Zona de agrement Ciric va fi gazda celui mai mare turneu național al unei trupe în 2021!

Mai multe articole

Trupa Vama ajunge vineri, 27 august, în Iași, cu cel mai mare turneu național în 2021– Vama Neconvențional. Formația va cânta într-un peisaj de poveste în Zona de Agrement Ciric, o adevărată oază de natură și experiențe unice, care este în preajma unei salbe de lacuri înconjurate de pădure.


Concertul va începe la ora 21:00, însă fanii trupei sunt invitați de la ora 16:00 să
participe și la activitățile conexe care se vor întâmpla în perimetrul evenimentului. Aceștia vor putea să petreacă timpul de până la concert într-o atmosferă de vacanță pigmentată cu mâncare gustoasă, dulciuri, târguri diverse, bijuterii, haine și accesorii, spații de relaxare, open sound-check Vama, discuții cu formația adresate celor care vor să înceapă o carieră în muzică. Toate activitățile pot fi găsite pe vamamusic.ro.

În acest fel, trupa Vama își propune să creeze comunități de o zi în jurul muzicii care
ne leagă pe toți. Zona de Agrement Ciric are locuri de plajă, un parc de aventură, cu activități de escaladare în copaci sau pe ziduri, paint ball, terenuri pentru minigolf, minifotbal, volei, handbal, baschet și tenis, locuri de joacă pentru copii și piste de biciclete. Cei care ajung aici se pot plimba cu telescaunul, pot face plimbări pe lac cu hidrobiciclete sau bărci.

Tudor Chirilă, solist VAMA: ,,Concertul de la Iași pe care îl așteptăm cu mare,
mare nerabădare este special pentru că, în primul rând, nu am cântat de foarte mult
timp în Iași, iar în al doilea rând pentru că ultima amintire foarte puternică a fost a
concertului de la festivalul Afterhills, unde a fost un public extrem de generos și de
cald cu muzica noastră. Și cum noi ne întoarcem la Iași cu un concept de micro-
festival suntem foarte încrezători că în baza Ciric, acolo unde n-am fost niciodată, se
vor întruni toate condițiile ca să recreăm această atmosferă foarte tare de festival, de
data aceasta cu o singură trupă – festivalul Vama pentru publicul din Iași.”


Probele de sunet vor începe la ora 17:00, iar publicul prezent la Zona de Agrement
Ciric va avea acces la ele. După probe, fanii vor putea să discute cu formația despre muzică în general, despre cum încep o carieră de muzician sau tot felul de tips&tricks care să-i ajute să-și facă din pasiune meserie.
După Iași, trupa Vama se îndreaptă spre Sinaia, la Cota 2000 și încheie astfel la
înălțime cel mai mare turneu național din 2021.
Biletele sunt disponibile pe www.entertix.ro  și www.iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • Early Bird (primele 300 bilete/locatie): 49 lei Acces General
  • Sales: 79 lei Acces General

Conform normelor în vigoare date de autoritățile române, evenimentul este disponibil
atât pentru fanii vaccinați, cât și pentru cei care pot prezenta un buletin de testare
rapidă efectuat în ziua evenimentului sau un test PCR cu rezultat negativ în ultimele 72 de ore, sau pot face dovada că au trecut prin boală. Aceștia trebuie să vină cu certificatele de vaccinare/testare printate. Eventualele modificări legislative vor fi comunicate ulterior de către organizatori.


Conform ORDINULUI nr. 3.245/1.805/2020 completat la 20.05.2021, minorii sunt
exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel. Trebuie doar să fie posesori ai unui bilet valabil și pot intra la concert. 


Trupa Vama este formată din Tudor Chirilă – voce, Eugen Caminschi – Chitară, Gelu
Ionescu – claviaturi, Lucian Clopo – tobe, Dan Lucian – bas.
Evenimentul este organizat
de Agenția de Vise.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți