spot_img
vineri, aprilie 26, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Șapte persoane, printre care și doi copii, au fost rănite intr-un grav accident din centrul Iasului.

Mai multe articole

Șapte persoane, printre care și doi copii, au fost rănite intr-un grav accident din centrul Iasului.

Vineri seara, 28 mai a.c, s-a produs un accident pe Bulevardul independeței, in care au fost implicate șase mașini. In urma impactului, șapte persoane au suferit răni și au avut nevoie de intervenție medicală.

„În această după-amiază, am fost sesizaţi prin apel unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe Bulevardul Independenţei din municipiul Iaşi a avut loc un accident rutier soldat cu victime omeneşti. Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că în accident au fost implicate şase autoturisme, iar în urma impactului dintre acestea mai multe persoane au fost rănite. Toţi conducătorii auto implicaţi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Ioana Bîlea.

„Cei doi minori au fost duşi cu o ambulanţă tip B2 la Spitalul ‘Sf. Maria’ Iaşi, unul cu atac de panică şi celălalt cu contuzii minore. Două femei în vârstă de 34, respectiv 57 de ani cu contuzii minore au fost dirijate la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ de către o ambulanţă tip B2 şi SMURD TIM. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital”, a precizat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți