spot_img
duminică, aprilie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Persoane transportate la spital în urma unui accident produs în zorii zilei

Mai multe articole

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Copălău.

În eveniment au fost implicate trei autoturisme. Una dintre mașini era parcată, iar în celelalte două autoturisme se aflau trei persoane.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de descarcerare și una de stingere, dar și două ambulanțe SAJ. Aceștia au constatat că toate cele trei persoane erau ieșite din mașini”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani.

Un bărbat și o femeie, de 27, respectiv 28 de ani, au fost preluați de echipajele SAJ. Ambii erau conștienți și cooperanți, fiind transportați la spital.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.

Cazul a rămas în atenția Poliției pentru cercetări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți