spot_img
marți, mai 30, 2023

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Vezi care sunt câștigătorii din cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Concurs de Ouă Încondeiate de la Rogojești (FOTO)

Mai multe articole

Sâmbătă, 18 martie 2023, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, a organizat cea de-a VII-a ediție a Festivalului – Concurs de Ouă Încondeiate ce s-a desfășurat în interiorul Casei Praznicale din Rogojești, în intervalul orar 10:00 – 16:00.                                                                                 

În cadrul acestei activități au fost prezenți 60 de meșteri populari, adulți și copii, din Suceava, Ciocănești, Pojorâta, Brodina, Rădăuți, Vatra Moldoviței, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Ulma, Vlădeni (Botoșani), Bucecea, Rogojești, etc. Au fost prezenți și elevi însoțiți de profesori și coordonatori a patru unități de învățământ, respectiv Școala Gimnazială Nr. 1 Vlădeni  – director,  prof. coordonator Podariu Onica Daniela, Școala Populară de Arte „George Enescu” Botoșani  (Bucecea) – prof. coordonator Ursulean Maria, Școala Gimnazială Ciocănești – director, prof. coordonator Samson Claudia Angela și Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava – prof. coordonator Nistor Celica Iuliana.                    

Meșteșugul încondeierii ouălor este un alt domeniu al artei populare prin care se reflectă talentul și măiestria celor care-l practică fiind asociat anumitor credințe și sărbătorii Paștelui. De aceea, sâmbătă, timp de 2 ore jumătate participanții s-au ocupat de înfrumusețarea prin vopsire și închistrire a oului pascal care este un substitut al divinității primordiale.

Juriul a fost compus din meștera populară Maria Zoițanu din satul Mihai Viteazu, comuna Ungureni, județul Botoșani, meștera populară Celica Iuliana Nistor din Rogojești, Botoșani și meșterul popular Gabriel Scalschi din Rogojești, Botoșani. 

În acest an juriul a ales ca fiecare participant să însemneze pe ou numele Sfântului Chiril care este sărbătorit în calendarul ortodox pe data de 18 martie.                                                                                                             

În cadrul Festivalul – Concurs de Ouă Încondeiate au fost trei categorii de jurizare, precum secțiunea adulți, secțiunea copii 10 – 18 ani și secțiunea „Coșului pascal”.     

În perioada jurizării a fost un moment susținut de Corul „Haris” al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, cât și o activitate de informare și educare preventivă din cadrul campaniei „Un cămin sigur pentru copilul tău” prezentată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Botoșani.                   

Având în vedere că s-au prezentat ouă încondeiate realizate cu măiestrie, atât la secțiunea copii, cât și la secțiunea adulți premiile au fost dublate după cum urmează:

Secțiunea copii 10-18 ani:

Premul I – Bîlbă Maria – Georgiana din Rogojești, Botoșani;

Premiul I – Horomnia  Miruna Elena din Vlădeni, Botoșani;

Premiul al II-lea – Lupăiescu Crina Maria din Suceava;

Premiul al II-lea – Pînzaru Elena Mihaela  din Suceava;

Premiul al III-lea – Coslac Mădălina din Rogojești, Botoșani;

Premiul al III-lea – Muraru Elena din Huțani, Botoșani;

Mențiune – Ceucă Ecaterina din Suceava;

Mențiune – Huțu Sofia din Bucecea, Botoșani;

Mențiune – Borgovan Iulia din Ciocănești, Suceava;

Mențiune – Constantineanu Delia Maria din Brehuiești, Botoșani;

Mențiune – Mudrac Medeea din Rogojești, Botoșani;

Mențiune – Gorgan Ioana din Măgura, Suceava;

Mențiune – Chiș Anna din Bucecea, Botoșani.

La secțiunea copii a fost redistribuită mențiunea din cadrul  „Coșului pascal” secțiune adulți.

Secțiunea adulți:

Trofeul „Ouă Încondeiate Rogojești”– Semeniuc Viorica din Moldovița, Suceava;

Premiul I – Buhalo Elena din Paltinu, Suceava;

Premiul I – Gorban Maria din Măgura, Suceava;

Premiul al II-lea – Iasinovschi Petronela din Paltinu, Suceava;

Premiul al II-lea – Boiciuc Rodica din Bălcăuți, Suceava;

Premiul al III-lea – Cozmaciuc Raluca Minodora din Valea Putnei, Suceava;

Premiul al III-lea – Omania Vasilina din Falcău, Suceava;

Mențiune – Giuraniuc Rodica din Rogojești, Botoșani;

Mențiune – Bohaiciuc Elena din Rogojești, Botoșani;

Mențiune – Tun Sofia din Bucecea, Botoșani;

Mențiune – Țîmpău Rozina din Ciocănești, Suceava;

Mențiune – Ciuvercă Aurelia din Paltinu, Suceava;

Mențiune – Fundiur Victoria din Rădăuți, Suceava.

Secțiunea „Coșul pascal” – secțiune adulți

Premiul I – Todașcă Elena din Poiana Stampei, Suceava;

Premiul al II-lea – Omania Paula din Falcău, Suceava;

Premiul al III-lea – Candrea Minorica din Floreni, Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți