spot_img
vineri, aprilie 26, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Mai multe articole

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 24 de ani, din comuna Românești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de  încălcarea ordinului de protecție

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 20 septembrie 2022, ar fi pătruns în curtea locuinței concubinei sale, de 21 de ani, din comuna Românești, și ar fi agresat-o, deși, pe numele său era emis un ordin de protecție, din data de 2 septembrie a.c., care îî interzicea să se apropie de tânăra sau de locuința sa.

În același context, tânărul ar fi distrus telefonul mobil care aparținea victimei.

„Ordinul de protecție a fost emis de Judecătoria Botoșani pentru o perioadă de șase luni, întrucât în perioada 27-29 august a.c., tânărul ar fi agresat-o pe victimă, de mai multe ori, pe fondul unor discuții în contradictoriu, provocându-i acesteia leziuni și, ulterior, ar fi amenințat-o cu acte de violență”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani.  

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, distrugere, violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți