spot_img
marți, martie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Cum arată pălăriile din păr uman, creaţiile avangardiste ale unei coafeze din Botoşani

Mai multe articole

O coafeză cu o experienţă de peste două decenii se dedică creaţiilor avangarde şi face pălării din păr uman, fiind apreciată chiar şi la nivel internaţional, scrie ziarul Adevărul.

Carmen Isac, din Botoşani, are 44 de ani şi şi-a dedicat o mare parte din viaţă realizării coafurilor. Pe lângă cele clasice, după program, botoşăneanca realizează creaţii inedite. Este vorba despre pălării din păr uman, iar cu aceste creaţii a devenit prima creatoare de modă din România de pălării din păr uman.   

„Ţin foarfeca în mână de 29 de ani. Sunt formator la cursuri de bază de frizer-coafor, cu diplome recunoscute naţional şi internaţional, unde am instruit foarte mulţi cursanţi, chiar şi gratuit. După program îmi rezerv timp pentru a face ceva suplimentar, fashion fantezie. Mi s-au deschis oportunităţi noi, atât la nivel naţional cât şi internaţional”, spune Carmen Isac.  

Pălării cu păr, petale de trandafir, sârmă şi conuri  

Carmen Isac face aceste pălării din pasiune, creaţiile avangardiste fiind făcute cu materiale de construcţie, păr uman, dar şi alte elemente de decor.

„Procesul de pregătire al acestor pălării a început acum două luni, timp în care am căutat inspiraţie, mi-am făcut un plan, l-am pus în aplicare, dimensiuni, culoare, elemente decorative din păr natural, petale de trandafir, conuri de plasă, pene, împletituri realizate cu ajutorul lipiciului şi al fixativului. Materialele pentru suportul de bază au fost confecţionate după modelul dat de mine din materiale de construcţie cum ar fi plasă de izolat, folosită ca voaletă, sârmă uşoară şi manevrabilă.    Din aceste materiale a fost făcut suportul de pălării”, spune Carmen Isac.

Părul natural necesită multă pregătire.

„Părul este tăiat la dimensiunea de 20 de centimetri şi presurat pe masă, suflat cu mâna, uscat până am obţinut o plasă de păianjen, apoi l-am decupat, le-am fixat zilnic, să fie uşor de modelat, ca să obţin nişte conuri după care au fost lipite pe un suport şi s-a obţinut o crizantemă voluminoasă din păr”, a explicat botoşăneanca.

Carmen Isac a apărut, alături de elevul său, Lucian Buium, într-o prestigioasă revistă de specialitate din Franţa.

Pe lângă acest proiect de modă anvangarde, în judeţul Botoşani, în anumite cătune, există o tradiţie inedită de confecţionare a unor haine din păr uman. Faimoasă este vesta realizată de Ortansa Pascariu, din Stăuceni. Femeia a făcut obiectul vestimentar din părul ei strâns, timp de 20 de ani, printr-un procedeu lung şi complicat. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți