spot_img
vineri, aprilie 26, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Tânăr reținut pentru 24 de ore, după ce s-a urcat beat criță la volan, fără permis și a gonit pe străzi cu poliția pe urme

Mai multe articole

La data de 19 iunie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 33 de ani, din comuna Hilișeu Horia, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.

„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 iunie 2022, ar fi condus pe Calea Plevnei, din municipiul Dorohoi, un autoturism fiind sub influenta alcoolului, 1, 38 mg/l pe etilotest și fără a deține permis de conducere. Mai mult decât atât, acesta nu a oprit la semnalele polițiștilor rutieri, fiind urmărit și ulterior, blocat în trafic”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs faptele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți