spot_img
luni, august 15, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Expoziția personală de grafică „Corneliu Dumitriu – șaizeci și opt” la Galeriile de Artă

Mai multe articole

Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă ,,Ștefan Luchianˮ Botoșani, găzduiește în perioada 4 – 20 iunie 2022 expoziția personală de grafică „Corneliu Dumitriu – șaizeci și opt”, eveniment expozițional organizat de City Gallery Botoșani.

Artistul s-a născut la Rădăuți-Prut, județul Botoșani, pe 1 iunie 1954 și a transformat pasiunea pentru frumos și culoare într-o adevărată artă. Din 1994 a devenit membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Timp de aproape trei decenii a participat la numeroase expoziții de grup, atât în țară, cât și în Europa (Veneția) și Statele Unite ale Americii (New York). Începând din 1980 a avut numeroase expoziții personale, la Botoșani, București, Iași, Piatra-Neamț, precum și la Frankfurt (1998) și New York (2000).

Artist complet și complex, Corneliu Dumitriu cuprinde și surprinde în creațiile sale plastice de pictură sau de grafică întregul univers al trăirilor și simțirilor umane, locuri dragi și lumi necunoscute.

Pentru talentul său, a fost distins cu Marele Premiu pentru Pictură al Galeriei „Avanpost” (1995, 1997, 2001), cu prestigiosul Premiu al Fundației „Lascăr Viorel” la Bienala Națională de Pictură (2004), cu Premiul al III-lea la Concursul Național de Artă Plastică „Voronețiana” (1994), cu Premiul I la Concursul Republican de Pictură (1989, 1987, 1985, 1983, 1981), cu Marele Premiu Studio 88 și Premiul I Studio 87.

Expoziția de grafică propusă acum este un prilej de reîntâlnire cu un artist care trăiește și exprimă arta la cote înalte, demne de cunoscut și înțeles.

Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 4 iunie 2022, ora 12:00. Programul de vizitare este zilnic, de la 09:30 – 16:30. Intrarea este gratuită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți