spot_img
vineri, mai 3, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Descoperit la controlul de frontieră cu permisul fals asupra lui

Mai multe articole

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie Republica Moldova asupra căruia a fost descoperit un permis de conducere fals.

În data de 6 octombrie, în jurul orei 12:40, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în ţară, pasager al unui autovehicul înmatriculat în Italia, un tânăr cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 19 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au descoperit asupra tânărului un permis de conducere similar celor emise de autorităţile din Republica Moldova, având datele sale de identificare.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare, ocazie cu care s-a constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

„Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în luna februarie a acestui an, fiind în Italia  şi având nevoie de permis de conducere la locul de muncă, a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unui concetăţean ale cărui date nu le cunoaşte, contra sumei de 150 de euro”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt Poliția de Frontieră.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți