spot_img
marți, august 9, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Cincisprezece cetăţeni străini depistați de polițiștii de frontieră arădeni. VIDEO

Mai multe articole

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat cincisprezece cetăţeni din Siria, Turcia, Camerun, Nigeria și Congo, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pe jos sau ascunşi într-un automarfar încărcat cu textile.

În data de 25.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, aflat la volanul unui automarfar înmatriculat în România. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile pentru o societate comercială din Germania.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiți, ascunși în compartimentul pentru marfă, nouă cetățeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Siria și Turcia.

În data de 24.04.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 10 metri de linia de frontieră, șase persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Camerun, Nigeria și Congo, solicitanți de azil în țara noastră.

În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți