AcasăInfractionalCea mai mare cantitate de deșeuri oprită la intrarea în țară de...

Cea mai mare cantitate de deșeuri oprită la intrarea în țară de polițiștii de frontieră, în decurs de 48 de ore

Published on

spot_img
spot_img

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a zece automarfare încărcate cu 95 tone de deșeuri, în total. 

Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, iar autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat, în ultimele 48 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a zece automarfare conduse de cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (anvelope, aparate fitness, îmbrăcăminte second-hand, vitrine frigorifice, jucării, mobilă second-hand) de la diferite societăți comerciale din Germania, Suedia și Belgia pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 95.000 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

Noutati

Felicitare pentru mama – proiect educativ între preșcolari și elevi din Botoșani. GALERIE FOTO

Preșcolarii grupei „Chip & Dale” de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 și...

Cum alegi fotograful de nuntă în Botoșani – 7 lucruri importante de verificat

Organizarea unei nunți implică multe decizii importante, iar alegerea fotografului este una dintre cele...

”Glas de rugăciune” – o seară în care cântarea devine rugăciune, la Botoșani

Duminică, 22 martie 2026, de la ora 18.00, Loredana Călin și invitații săi oferă,...

Poveștile care unesc generații: elevii Școlii Gimnaziale Nr. 13 au citit piticilor de la Grădinița Nr. 6 Botoșani. GALERIE FOTO/VIDEO

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, elevii clasei a IV-a B de la Școala...

V-ar putea interesa...

Permis de conducere fals, cumpărat cu 450 de euro, descoperit la frontiera de est

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în...

Două cărți de identitate false oprite din drumul către Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit două...

Urmărit internațional, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut...