Astăzi, secretarul general al PNL Filiala Botoșani, Voicu Ionuț, a depus o sesizare la Biroul Electoral Județean, acuzând mai mulți candidați PSD de încălcarea prevederilor legale referitoare la campania electorală.
Astăzi, secretarul general al PNL Filiala Botoșani, Voicu Ionuț, a depus o sesizare la Biroul Electoral Județean împotriva Doinei Federovici, candidat la funcția de consilier județean la Consiliul Județean Botoșani, acuzând-o de încălcarea prevederilor legale referitoare la campania electorală.
Astăzi, candidatul la consiliul local, Relu Chiriac, și-a exercitat dreptul de vot la Școala Nr. 4 din Botoșani, încă de dimineață. Cu această ocazie, Chiriac a transmis un mesaj puternic, în special către tinerii din România, subliniind importanța participării acestora la procesul electoral.
Astăzi, 9 iunie, candidatul pentru funcția de consilier local la Primăria Municipiului Botoșani, Daniel Câșlariu, s-a prezentat la vot la ora 10:00, la Liceul Tehnic Petru Rareș. Însoțit de familia sa – soția Ioana și fiul lor Dominic – Daniel Câșlariu a subliniat importanța implicării civice și a participării la procesul electoral.