Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

AcasăInfractionalAcțiune de amploare a Poliției în Parcul Tineretului: Sute de persoane legitimate...

Acțiune de amploare a Poliției în Parcul Tineretului: Sute de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate.GALERIE FOTO

Published on

spot_img
spot_img

   RAZIE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR BOTOȘĂNENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a Inspectoratului General pentru Imigrări, a Inspectoratului Județean de Jandarmi  și a reprezentanților S.C. Locativa S.A. au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional și pentru verificarea legalității persoanelor care locuiesc în imobile aparținând S.C. Locativa,  din  zona Parcul Tineretului, Centrul Vechi, zona străzii Adrian Adamiu, ANL Cișmea și Textila.

Activitățile au fost desfășurate la data de 19 septembrie a.c., în intervalul orar 07:00-13:00, prilej cu care au fost legitimate 340 de persoane, 9 dintre acestea fiind supuse controlului corporal, fără a fi identificate bunuri interzise la deținere, iar față de 3 persoane a fost dispusă măsura sancționării contravenționale pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială. 

De asemenena, au fost controlate 280 de imobile aparținând S.C. Locativa S.A., prilej cu care au fost identificate cinci persoane vizate de anchete penale în curs, care au fost conduse la sediul poliției, ulterior față de două dintre acestea fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. 

În acelasși context, au fost controlate peste 100 de autovehicule, depistate în zonele vizate de polițiști, ia în urma neregulilor constatate au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 22.000 de lei.

Noutati

”Glas de rugăciune” – o seară în care cântarea devine rugăciune, la Botoșani

Duminică, 22 martie 2026, de la ora 18.00, Loredana Călin și invitații săi oferă,...

Poveștile care unesc generații: elevii Școlii Gimnaziale Nr. 13 au citit piticilor de la Grădinița Nr. 6 Botoșani. GALERIE FOTO/VIDEO

De Ziua Internațională a Cititului Împreună, elevii clasei a IV-a B de la Școala...

Alessia Pop – Vocea care a cucerit România. Portretul câștigătoarei „Vocea României 2025”.GALERIE FOTO

Din echipa lui Tudor Chirilă, Alessia Pop a impresionat prin emoție, maturitate vocală și...

Asociația Happy din Botoșani, lumină în saloanele Spitalului „Mavromati” – daruri, credință și speranță înainte de Crăciun

Pe 11 decembrie 2025, Asociația Happy a intrat în saloanele Spitalului Județean „Mavromati” din...

V-ar putea interesa...

Permis de conducere fals, cumpărat cu 450 de euro, descoperit la frontiera de est

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în...

Două cărți de identitate false oprite din drumul către Italia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița au descoperit două...

Urmărit internațional, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut...