spot_img
duminică, aprilie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Medicină școlară în bătaie de joc. Trei cabinete medicale la câteva sute de școli, în satele din județul Botoșani

Mai multe articole

În județul Botoșani, în mediul rural, sunt doar trei cabinete de medicină școală. Practic, în școlile de la sat, nu are cine să facă triaj epidemiologic, să acorde primul ajutor sau să evalueze starea de sănătate a unui elev și, eventual, să-l trimită la spital.

Conform Legii Învățământului, cu noile adăugiri de anul acesta, fiecare școală din țară ar trebui să aibă un cabinet medical școlar până în anul 2030. Un target aproape nerealist, având în vedere că județe precum Botoșaniul sunt total deficitare la acest capitol. În județul nord-moldav în mediul rural sunt doar patru cabinete. Și acestea în comunele din apropierea orașelor și care au licee, de multe ori reabilitate pe fonduri europene.

În mediul urban, adică cele două municipii și restul orașelor, sunt în total aproximativ 12 cabinete medicale, dintre care doar jumătate sunt autorizate. Pe scurt, medicina școlară, se face pe genunchi, iar oricând la orice școală, mai ales din mediul rural, se poate întâmpla o nenorocire fără personal autorizat care să intervină. Ce să mai vorbim despre controlul epidemiilor sau al diferitelor boli contagioase, pe care nimeni nu poate să le controleze.

„În rural nu există aceste cabinete înființate organizat”

Deși, așa cum arată reprezentanții DSP Botoșani, cabinetele școlare și în general medicina școlară este o prioritate națională. La Botoșani școlile din mediul rural, cu doar patru excepții, nu beneficiază de asistență medicală proprie. Și asta în condițiile în care medicii sau asistenții școlari au un rol esențial în prevenirea răspândirii bolilor în colectivitate, în evaluarea stării de sănătate a elevilor și evitarea unor tragedii, scrie Adevărul.

„Aceste cabinete au misiunea de a supraveghea starea de sănătate a elevilor, gestionarea, în cazul apariției, a unui focar epidemiologic. Este o prioritate națională, preocuparea față de asistența medicală a elevilor și studențiilor în unitățile de învățământ prin prevenirea îmbolnăvirilor și depistarea precoce a afecțiunilor și a deficiențelor, evaluarea stării de sănătate a copiilor, depistarea factorilor de risc pentru sănătate și inițierea rapidă a unor acțiuni în acest sens”, spune Felicia Beleca, medic DSP.

În comuna Leorda, de exemplu, la școala din comună învață peste 250 de copii. Unitatea de învățământ nu a avut niciodată cabinet medical.

Ar fi extraordinar să avem un cabinet fiindcă oricând se poate întâmpla un accident, Doamne Ferește. Altfel intervine un cadru medical calificat. Deasemenea elevii pot fi verificați ca stare de sănătate, să evităm îmbolnăvirea în masă”, precizează Florin Ionel, directorul școlii din Leorda.

Cabinetele medicale în sarcina primăriilor

Conform specialiștilor de la DSP, cei care trebuie să se ocupe de amenajarea acestor cabinete sunt autoritățile locale din fiecare comună.

Reprezentanții DSP spun că au trimis adrese la fiecare unitatea administrativ teritorială, măcar să încheie contracte cu medicii de familie pentru asistența medicală în școli. Din totalul primăriilor doar 30 s-au conformat.

„Primăriile trebuie să se preocupe de înființarea acestor cabinete, la solicitarea conducerii unităților de învățământ, prin adrese către autoritățile locale. Asistența medicală primară preventivă este asigurată gratuit de către stat și este o componentă obligatorie pentru desfășurarea bună a învățământului”, spune Felicia Beleca.

Pe de altă parte, reprezentații DSP se plâng că din cauza lipsei cabinetelor medicale școlare nici nu pot implementa campanii naționale de prevenție în școli, precum cele care țin de alimentația sănătoasă sau de abandonarea fumatului.

„Nu avem cum să facem fără asistentul medical comunitar, fără asistentul școlar, fără rețeaua de medicină școlară , fără medicul de familie, care să ne ajute în demersul acesta privind conștientizarea riscului fumatului”, afirmă medicul Corneliu Saradan, de la DSP Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți