spot_img
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Sute de persoane legitimate și mașini trase pe dreapta în cadrul unei acțiuni organizate de polițiști, în weekend

Mai multe articole

În zilele de 12 și 13 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Ordine, Publică Poliției Municipiului Dorohoi, Poliției Orașelor Flămânzi, Săveni, Ștefănești și Darabani  au organizat acțiuni pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor, pentru prevenirea și combaterea faptelor în domeniul silvic dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor la regimul rutier și a transportului de animale vii.

„În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 274 de persoane, verificate peste 177 de autovehicule și au fost efectuate 57 de testări cu aparatul etilotest”, a declarat Cosmin Horobeț, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 47.800 de lei, iar pentru 2,3 mc de material lemnos a fost dispusă măsura confiscării.

Totodată, pentru abateri constatate la regimul rutier au fost reținute în vederea suspendării, 8 permise de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți