spot_img
joi, aprilie 25, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Incendiu la o școală din municipiul Botoșani. Sute de elevi au fost evacuați (FOTO/VIDEO)

Mai multe articole

O lampă de iluminat dint-un grup sanitar, situat la etajul I al Școlii Generale nr. 14 din municipiul Botoșani, a luat foc, în urmă cu puțin timp. Alarma a fost dată de o îngrijitoare care a simțit miros de fum. Imediat, cei peste 600 de elevi au fost evacuați de către cadrele didactice.

„În urma apelului la 112, la fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp, patru echipaje din cadrul Detașamentului de Botoșani, cu patru autospeciale de intervenție cu apă și spumă, precum și două ambulanțe din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani.

Aceștia au constatat că ardea o lampă de iluminat dint-un grup sanitar, cu degajări mari de fum. Incendiul a fost lichidat.

Cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza unui scurtcircuit. La fața locului au ajuns prefectul județului, Sorin Cornilă, inspectorul șef al ISU Botoșani și inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Aceștia au dispus verificarea modului de exploatare a instalației electrice și a efectuării reviziilor tehnice periodice.

Școala are autorizație de securitate la incendiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți