spot_img
vineri, martie 29, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Un bărbat a murit, iar alții patru au fost grav răniți, în urma unui eveniment rutier petrecut la ieșire din Botoșani (FOTO)

Mai multe articole

Patru bărbați au fost răniți, iar unul a murit, în urma unui accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme. Evenimentul s-a produs în urmă cu puțin timp, la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

La fața locului au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, din care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și trei ambulanțe SAJ, potrivit reprezentanților ISU Botoșani.

Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că șoferul unuia dintre autoturisme era blocat în interior. Acesta a fost scos din mașină de pompieri și predat unui echipaj medical. Un alt bărbat, din cealaltă mașină, era inconștient și este resuscitat.

Alte trei persoane au fost transportate, deja, la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

„Pompierii au acționat și pentru înlăturarea elementelor de caroserie de pe partea carosabilă, astfel încât circulația să se desfășoare în condiții de siguranță, dar și pentru înlăturarea pericolului de izbucnire a unui incendiu, fiind deconectate bornele bateriilor”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți