spot_img
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Acțiuni ale polițiștilor botoșăneni pentru siguranța cetățenilor, finalizate cu amenzi și permise reținute (FOTO)

Mai multe articole

În weekendul care a trecut, polițiștii botoșăneni au acționat, pe raza întregului județ,  pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența drogurilor sau a alcoolului.

Totodată, polițiștii au organizat 6 acțiuni punctuale pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice și au intervenit la peste 90 de evenimente sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

„În cadrul acțiunilor desfășurate, au fost legitimate peste 400 de persoane, controlate peste 150 de autovehicule și 27 de obiective economice. Polițiștii au efectuate 89 de testări cu etilotestul și 12 testări cu aparatul DrugTest”, a precizat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 75 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 14 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți