spot_img
vineri, aprilie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Acțiune a polițiștilor botoșăneni în domeniul silvic (FOTO)

Mai multe articole

La data de 31 august 2022, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu inspectori din cadrul Gărzii Forestiere și sprijiniți de jandarmi, au organizat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul forestier.

Scopul activităților a fost verificarea modului de respectare a normelor legale în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost verificate aproximativ 120 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 7.500 de lei.

„Totodată, în urma depistării în trafic a autovehiculelor care nu aveau documente legale pentru cantitatea de material lemnos transportată, au fost confiscați aproximativ 20 metri cubi de material lemnos, de pe raza municipiului Botoșani, orașelor Bucecea și Ștefănești și comunelor Albești și Vârfu Câmpului”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți