spot_img
joi, martie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Un bărbat din Flămânzi a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, pentru conducere sub influența alcoolului în timp ce era arestat la domiciliu

Mai multe articole

La data de 29 august 2022, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.8 Flămânzi au reușit identificarea unui bărbat, de 49 de ani, din orașul Flămânzi, pe numele căruia era emis, de către Curtea de Apel Suceava, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Bărbatul a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, în timp ce se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

„Acesta a fost depistat în localitatea de domiciliu, fiind reținut și ulterior, escortat, către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți