spot_img
marți, martie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Cei interesați vor putea să ocupe funcția de asistent universitar și fără să dețină titlul de doctor

Mai multe articole

Spre deosebire de actualele reguli din domeniu, titlul de doctor nu va mai fi necesar pentru ocuparea funcției de asistent universitar, dacă un proiect de lege apărut recent, prin care sunt propuse schimbări majore la legea educației, va ajunge să se aplice. În cazul celorlalte funcții ori grade didactice, obligația de a deține un titlu de doctor se va menține.

„Pentru ocuparea funcţiei didactice de asistent universitar este necesară îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime și de deținere a diplomei de doctor”, scrie, mai exact, în proiectul de lege aflat în dezbatere la Ministerul Educației, potrivit avocatnet.ro.

Pentru toate celelalte funcții sau grade didactice se va menține condiția deținerii titlului de doctor. Aici intră funcţia didactică de lector universitar/ şef de lucrări, cea de conferențiar și cea de profesor universitar.

De fapt, condiţiile minimale pentru ocuparea funcţiei didactice de lector universitar/ şef de lucrări universitar vor fi următoarele:

  • deţinerea diplomei de doctor;
  • îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime.

Apoi, condiţiile pentru ocuparea funcţiei didactice de conferenţiar universitar vor fi:

  • deţinerea diplomei de doctor;
  • îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea funcţiei de conferenţiar universitar, standarde ce urmează să fie aprobate prin ordin al ministrului educației;
  • îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime.

În fine, condiţiile pentru ocuparea funcţiei didactice de profesor universitar sunt următoarele:

  • deţinerea diplomei de doctor;
  • deţinerea atestatului de abilitare;
  • îndeplinirea standardelor minimale pentru ocuparea funcţiei de profesor universitar, standarde ce urmează să fie aprobate prin ordin al ministrului educației;
  • îndeplinirea standardelor de ocupare a posturilor didactice, specifice funcţiei, aprobate de senatul universitar, fără impunerea unor condiţii de vechime.

Pe de altă parte, în învăţământul superior medical, candidaţii la concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar vor trebui să aibă cel puţin titlul de medic rezident.

În același timp, când vine vorba despre învăţământul superior medical, candidaţii la concursul pentru ocuparea posturilor de şef de lucrări şi de conferenţiar vor trebui să aibă şi titlul de medic specialist, iar candidaţii la concursul pentru ocuparea postului de profesor universitar, pe cel de medic primar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți