spot_img
vineri, aprilie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Activități educative cu părinți și copii din Mihălășeni, organizate de pompierii botoșăneni (FOTO)

Mai multe articole

Peste 300 de părinți și copii din comuna Mihălășeni au participat, astăzi, la o acțiune de educare preventivă desfășurată de pompierii botoșăneni, în cadrul campaniei de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău! “.

Salvatorii botoșăneni le-au arătat părinților, bunicilor și celor care au în grija copii, care sunt pericolele la care sunt expuși cei mici în propriile locuințe, dar și măsurile ce trebuie luate pentru a fi evitate astfel de accidente.

„În timp ce adulții au învățat cum să prevină accidentele casnice sau cum să acorde primul ajutor în astfel de situații, cei mici au participat la activități interactive cu rol educativ în domeniul situațiilor de urgență, conduse de mascota inspectoratului, pompierul Sam. Îmbrăcați în costume de intervenție, micii pompieri au trecut printr-un tunel, au salvat un ursuleț sau un cățeluș de pluș de pe tobogan, au alergat printre jaloane şi au stins un incendiu imaginar.  Copiii de gimnaziu au parcurs un traseu tehnic – aplicativ, asemănător cu proba „pista cu obstacole pe 100 de m” din concursul „Prietenii Pompierilor”. Au fost răsplătiți cu dulciuri și multe aplauze. Pompierii le-au vorbit copiilor și despre cum să prevină o situație de urgență și cum să se comporte în cazul producerii unui eveniment nedorit, dar și cum să procedeze atunci când descoperă muniție rămasă neexplodată”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul IJSU Botoșani.

Toți cei prezenți au avut posibilitatea să învețe practic să acorde primul ajutor.

La sfârșitul întâlnirii, fiecare participant a primit câte o broșură, realizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani cu sprijinul „Fundației pentru SMURD”, care conține sfaturi pentru prevenirea accidentelor casnice.

Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani.

Dezvoltarea conceptului de cămin sigur pentru copilul tău a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.

Având în vedere faptul că broșura conține zece sfaturi utile pentru părinți, data de 10 a fost declarată ziua campaniei.

Pentru realizarea obiectivului campaniei, astăzi ne-am bucurat de sprijinul Primăriei Comunei Mihălășeni,  Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni, a cadrelor didactice de la școlile din comună și satele aparținătoare și Mulțumim Simonei Carbunaru, voluntar în cadrul programului național „Salvator din pasiune”.

Informare preventivă!

– Nu lăsați copiii singuri în autoturisme, unde sunt multe pericole care nu pot fi înlăturate;

– Strângeți din gospodărie toate obiectele ascuțite (coasă, seceră, sapă, cazma, topor, furcă, grebla, etc) și depozitați-le într-un loc sigur unde cei mici nu au acces;

– Nu lăsați la îndemâna copiilor hamuri, sfori, curele, pungi de plastic sau alte obiecte cu care din joaca se pot sugruma sau asfixia;

– Acoperiți cu capace grele fântâna, beciul sau orice vas cu apă din gospodărie;

– Formați – vă un obicei din a închide ușa toaletei din curte cu zăvorul /cârligul;

– Păstrați substanțele toxice doar în ambalajele originale și depozitează-le în locuri inaccesibile copiilor (magazii sau dulapuri încuiate);

– Nu lăsați copilul nesupravegheat in preajma scărilor, acesta ar putea sa cada de la înălțime;

– Nu lăsați poșeta la îndemâna copilului! Ar putea sa găsească în ea obiecte mici bomboane, bănuți, capace mici, agrafe de par, acetona, lacul de unghii, parfumul, deodorantul, forfecuțe etc;

– Supravegheați copiii în permanență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți