spot_img
joi, martie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

O locuință din Broscăuți a ars ca o torță, după ce proprietarul a uitat să își stingă țigara (VIDEO)

Mai multe articole

O casă a ars în totalitate, în această noapte, la Broscăuți. Când s-a produs incendiul, proprietarul nu era acasă. Alarma a fost dată de un trecător, puțin înainte de ora 01:00. Focul a fost observat destul de târziu întrucât locuința era într-o zonă izolată, înconjurată de copaci.

Trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, dar și un pompier voluntar din comună, au ajuns la fața locului.

„La sosirea forțelor de intervenție, casa ardea ca o torță, existând pericolul de propagare a flăcărilor și la o anexă. Intervenția a durat aproape patru ore și a fost îngreunată de cantitatea mare de deșeuri din mase plastice și textile care exista în interior și întreținea arderea. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce proprietarul, în vârstă de 62 ani, a uitat o țigară aprinsă pe materiale combustibile”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Pentru înlăturarea riscului, pompierii vă recomandă:

– nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale;

– dacă sunteți în autoturism și fumați, aveți grijă să nu aruncați restul de la țigară pe geam pentru că puteți incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii;

– dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări;

– dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;

– stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți