spot_img
sâmbătă, iulie 2, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Județul Botoșani, printre cele cinci din țară care își vor actualiza Planul de Amenajare a Teritoriului Județean prin PNRR

Mai multe articole

Consiliul Județean (CJ) Botoșani se numără printre cele cinci CJ-uri din țară care au reușit să depună în timp util și să acceseze fondurile disponibile pentru proiectul „Actualizare a Planului de Amenajarea Teritoriului Județean (PATJ) Botoșani și transpunerea în format GIS” și a cheltuielilor legate de proiect.

„La nivelul întregii țări, prin PNRR se finanțează doar cinci planuri județene de amenajare a teritoriului. Dat fiind faptul că, la începutul anului viitor se încheie termenul de valabilitate a PATJ Botoșani, alături de specialiștii din Consiliul Județean am considerat că nu trebuie să ratăm oportunitatea de a efectua această actualizare prin intermediul fondurilor europene. A fost o mobilizare exemplară a echipei Consiliului Județean, care a reușit să încarce documentația tehnică în doar două minute și 41 de secunde, fondurile disponibile pe această axă de finanțare epuizându-se în doar șapte minute”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Planul de Amenajare a Teritoriului Județean va include o baza de date geospațială realizată în format GIS, pe straturi tematice, în sistem de proiecție stereografică. Dată fiind apropierea termenului de valabilitate a PATJ-ului, este necesară elaborarea unei noi documentații de planificare teritorială, care să fundamenteze deciziile autorităților publice locale și inițiativele de dezvoltare ale mediului de afaceri și comunităților locale.

Valoarea eligibilă a proiectului depus de Consiliul Județean Botoșani în vederea actualizării PATJ-ului este de 237 de mii de euro.

„Consiliul Județean Botoșani va fructifica toate oportunitățile pe care le va avea de a depune proiecte cu finanțări europene. Din păcate, axele din PNRR pe care consiliile județene sunt eligibile sunt foarte puține. Vom căuta să maximizăm absorbția fondurilor europene, pentru că acestea reprezintă șansa noastră de a recupera decalajele istorice față de celelalte județe”, a conchis Doina Federovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți