spot_img
vineri, aprilie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Hoț de telefoane, prins de jandarmi în minivacanța de Paști

Mai multe articole

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean din Botoșani au fost la datorie în minivacanța de Paști, mai mult de 250 de jandarmi fiind angrenați în această perioadă în misiuni de ordine și siguranță publică, precum și în cele de pază și protecție instituțională la obiectivele din competența inspectoratului.

Jandarmii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în cooperare cu polițiștii botoșăneni, dar și prin echipaje de jandarmerie, în urma acțiunilor specifice fiind aplicate 63 de sancțiuni contravenționale, însumând aproximativ 29.000 de lei.

Sancțiunile au vizat în special săvârșirea unor fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, fiind constatate atât direct, cât și în cazul intervenției la apelurile la numărul unic de urgență 112.

Pe lângă faptele de natură contravențională, jandarmii au constatat independent o infracțiune de furt, constând în sustragerea unui telefon mobil, care a fost recuperat și restituit proprietarului, și au acordat sprijin la constatarea a patru infracțiuni în cadrul patrulelor executate în sistem integrat.

Misiunile în cooperare cu efective de poliție în punctele de trecere a frontierei Rădăuți Prut și Stânca, precum și cele împreună cu polițiștii de frontieră au continuat zilnic, în vederea gestionării traficului migranților și sprijinirii cetățenilor ucraineni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți