În contextul sărbătorilor religioase din aceste zile, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au fost dispuse măsuri suplimentare de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele aglomerate şi în zonele lăcaşurilor de cult.
Astfel, zilnic, în medie 150 de poliţişti ieşeni vor acţiona, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în domeniu.
Cei mai mulți dintre colegii aflați la datorie în această perioadă sunt din structurile de ordine publică şi rutieră.
Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt în dispozitiv și colegi de la alte structuri – investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, criminalistică, precum şi poliţişti din cadrul serviciului pentru acţiuni speciale.
Polițiștii rutieri vor acționa pe căile de acces ce converg spre lăcașurile de cult și zonele de agrement, în punctele cu risc ridicat de accidente, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. Aceștia vor folosi zilnic aparatura radar, aparatele etilotest și Drug Test, în vederea depistării șoferilor care încalcă regulile de circulație.