spot_img
vineri, august 19, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Acțiune pentru prevenirea infracționalității stradale și asigurarea unui climat de ordine în discoteci și cluburi

Mai multe articole

În acest sfârșit de săptămână, 16-17 aprilie 2022, polițiștii botoșăneni au organizat acțiuni pentru prevenirea infracționalității stradale și creșterea vizibilității dispozitivului de ordine și siguranță publică în zonele aglomerate, cu risc de producere a faptelor antisociale.

Astfel, în noaptea de 16 spre 17 aprilie 2022, în intervalul orar 22:00 – 05:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, Serviciul Rutier Botoșani, Serviciului pentru Acțiuni Speciale și cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi au acționat conform competențelor, în zona cluburilor și discotecilor, precum și a localurilor de alimentație publică, în vederea prevenirii și combaterii faptelor de natură penală și contravențională, respectarea regimului de circulației pe drumurile publice și evidențierea elementului polițienesc în zonele respective.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) din Botoșani, a declarat că, „în cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane, dintre care, 37 de persoane au fost atenționate cu privire la modul de comportare în spațiile publice. Totodată, au fost  verificați 8 agenți economici cu privire la respectarea legislației în domeniu.”

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 30.000 de lei, pentru nerespectarea regimului rutier, a normelor de conviețuire socială și a normelor privind paza obiectivelor.

În același context, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni și Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești, au acționat în orașul Săveni, localitățile Vorniceni, Știubieni și Vlăsinești prilej cu care au aplicat 19 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 3.000 de lei,  pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și a regimului rutier.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți