spot_img
joi, martie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

V-o prezentăm pe Toxa, rottweiler-ul de la SAS Iași. FOTO/VIDEO

Mai multe articole

Toxa este un câine polițist care participă la intervenții alături de conductorul canin din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași.

Printre activitățile pentru care sunt dresați câinii de serviciu care participă la astfel de intervenții se regăsesc:
• prinderea și imobilizarea persoanelor care nu se supun somațiilor legale;
• paza persoanelor reținute pe timpul escortării;
• restabilirea ordinii și liniștii publice, mai ales în cazul grupurilor de persoane care se manifestă violent;
• participarea la percheziții domiciliare;
• participarea la razii, acțiuni, controale;
• apărarea conductorului canin;

Colegul Toxăi este un polițist care lucrează la SAS Iași de aproximativ 5 ani. De atunci, cei doi sunt nedespărțiți.

Începând cu anul 2011, polițistul lucrează cu câini, aceasta după ce a participat la un curs de dresaj canin la Centrul Chinologic de la Sibiu.

A fi conductor canin în cadrul SAS presupune atât desfășurarea de activități specifice unui luptător SAS, cât și a avea anumite abilități de lucru cu câinii de serviciu.

Pentru a avea un câine apt de serviciu, conductorul canin împreună cu câinele acestuia urmează un curs de aproximativ 4 luni pentru categoria patrulare-intervenție la Centrul Chinologic Sibiu, iar ulterior cei doi efectuează zilnic antrenament individual timp de 2 ore.

Vârsta de pensionare este de 8 ani, însă dacă acești câini își păstrează abilitățile de serviciu, perioada de menținere în activitate poate fi prelungită.

Dacă vă întrebați ce se va întâmpla cu Toxa la pensionare, vă răspundem noi: va rămâne în familia polițistului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți