spot_img
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

O nouă premieră în Spitalul Județean „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava

Mai multe articole

Pe 23 martie, la Spitalul „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a avut loc o nouă premieră în secția de ortopedie a unității spitalicești. Este vorba despre o protezare parțială a unei porțiuni a genunchiului unei paciente de 48 de ani, care suferea de dureri importante și de imposibilitatea efectuării activităților zilnice de aproximativ doi ani de zile.

Echipa operatorie a fost formată din doctorul Rareș Voinea, doctor Marius Grămadă și doctor Ciprian Puha, sub coordonarea medicului șef de secție doctor Răzvan Bandac.

Potrivit cadrelor medicale, artroplastia parțială de genunchi oferă posibilitatea menținerii compartimentelor sănătoase ale genunchiului și implică mult mai puține riscuri pre și postoperatorii decât artroplastia totală a genunchiului. Recuperarea medicală după o astfel de intervenție medicală este rapidă, iar pacientul nu resimte prezența protezei datorită faptului că ligamentele sunt prezervate.

„Acest tip de intervenție se practică în numai câteva clinici din țară, motiv pentru care decizia de efectuare este luată după evaluarea riguroasă a pacientului, cu luarea în considerare a particularităților fiecărui pacient. Artroza este prezentă doar în partea internă a genunchiului, structura ligamentară este funcțională, pacientul nu prezintă artrita inflamatorie. Avantajele majore ale acestui tip de intervenție sunt faptul că părțile sănătoase ale genunchiului sunt conservate, recuperarea este rapidă și durata spitalizării este la fel scurtă, amânarea momentului protezării totale, riscuri mici de infecție, intervenția este minim invazivă, mișcările de flexie-extensie ale genunchiului sunt naturale, stresul mecanic la nivelul protezei este redus”, a declarat medicul Rareș Voinea.

Intervenția a fost de un real succes, programul recuperator de kinetoterapie s-a inițiat precoce, ceea ce a permis pacientei reluarea mersului cu sprijin din a treia zi postoperator.

„În Spitalul Județean de Urgență avem toate condițiile necesare pentru efectuarea intervențiilor complexe în toate specialitățile. Vom investi cât se poate de mult în perfecționarea cadrelor medicale, precum și în dotarea spitalului cu cea mai performantă aparatură, pentru a oferi un act medical la standardele prezentului tuturor pacienților care apelează la serviciile noastre”, a declarat doctor Alexandru Calancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți