Atenție, urmează imagini care vă pot afecta emoțional!
Accident mortal la Botoșani
Un bărbat a murit decapitat într-un accident rutier, ce s-a produs, vineri, în zona Gării, din municipiul Botoșani.
Acesta ar fi fost izbit din plin de o cisternă și a murit pe loc.
Din primele informații de la fața locului, bărbatul ar avea aproximativ 50 de ani și ar fi un om al străzii, care obișnuia să mai spele geamurile mașinilor, în zona respectivă.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, care au demarat cercetări, dar și o Ambulanță SMURD.
„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.


