spot_img
miercuri, decembrie 7, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Fonduri europene pentru sistemul sanitar botoșănean.

Mai multe articole

Președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prin care se asigură o finanțare de peste 1,7 milioane de lei din fondurile europene pentru lucrările efectuate vara trecută la secțiile de infecțioase ale Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. 

„Pentru a avea un act medical de calitate trebuie să avem și condiții normale de tratare a pacienților. Facem eforturi pentru a recupera ceea ce nu s-a făcut de-a lungul timpului. Anul trecut, Consiliul Județean a pus la dispoziția Spitalului Județean fondurile necesare pentru reabilitarea instalațiilor de oxigen și a celor electrice din cadrul celor două corpuri de clădire ale secțiilor de infecțioase. În paralel, am depus cerere de finanțarea lucrărilor din sumele disponibile în cadrul POIM 2014-2020. Acum, am semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene și vom recupera cheltuielile făcute. Banii atrași îi vom folosi pentru alte proiecte de dezvoltare de care județul are atât de multă nevoie”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean. 

La începutul lunii octombrie 2021, Consiliul Județean Botoșani a depus în cadrul Apelului „Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19” din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 proiectul „Îmbunătățirea siguranței pacienților și asigurarea condițiilor optime de spitalizare în contextul crizei sanitare Covid-19 în cadrul Secției Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» Botoșani”. Proiectul, cu o valoare de 1.717.005,52 lei cu TVA, rambursabil 100%, fără cheltuieli neeligibile, presupune, în cea mai mare parte a lui, recuperarea cheltuielilor cu modernizarea și extinderea rețelelor de instalație electrică și a instalațiilor de fluide medicale, precum și finanțarea realizării unui sistem de detecție și alarmare la incendiu.„Am promis că vom asigura botoșănenilor servicii de sănătate la stat ca la privat și demonstrăm că angajamentul luat nu a fost doar o vorbă în vânt. Vom folosi orice oportunitate se ivește pentru a atrage fonduri europene și guvernamentale atât de necesare dezvoltării județului nostru”, a conchis Doina Federovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți