Un grav accident auto s-a produs în această dimineață în județul Iași. Potrivit ISU Iași, este vorba despre un impact extrem de violent între un autocamion, un autoturism și o ambulanță care transporta o femeie gravidă.
„Șapte persoane – șoferul autoturismului și șase ocupanți ai autocamionului – au încetat din viață. Șoferul ambulanței și asistenta au suferit leziuni, iar o femeie însărcinată care se afla în ambulanță a scăpat cu bine și a fost preluată de familie”, a precizat Diana Cimpoeșu pentru Digi24.
„La locul intervenției au fost alocate un echipaj de stingere, un echipaj de descarcerare, un echipaj de prim ajutor de la Tg. Frumos, un echipaj de Terapie Intensivă, un echipaj de autospecială pentru transport personal şi victime multiple și un echipaj de prim ajutor de la Iași, dar și două ambulanțe SAJ Iași”, au declarat reprezentanții ISU Iași.
Au fost identificate 7 persoane incoștiente în camion și autoutilitară, fiind ulterior declarate decedate.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de Pompieri și SMURD.



Sursă foto: ISU IAȘI