spot_img
vineri, martie 29, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Poliţiştii ieşeni au acţionat pentru verificarea respectării legislaţiei privind drepturile de autor.

Mai multe articole

Au fost întocmite 4 dosare penale.

La data de 16 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Iaşi au acţionat, pe raza municipiului Iaşi, pentru verificarea respectării legislaţiei privind drepturile de autor şi drepturile conexe. 

În cadrul acţiunii au fost verificate 10 societăţi şi au fost indisponibilizate 38 de bunuri. 

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale şi au fost întocmite 4 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similar cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.

Spre exemplu, în urma verificărilor efectuate la o societate, din municipiul Iaşi, s-a constatat faptul că au fost oferite spre vânzare 15 articole vestimentare, purtând înscrisurile şi însemnele unor mărci înregistrate, susceptibile a fi contrafăcute. În cauză a fost întocmit dosar penal şi s-a dispus indisponibilizarea celor 15 articole vestimentare, în vederea continuării cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți