spot_img
vineri, aprilie 19, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Premii lauriene pentru un condei ”fair-play”

Mai multe articole

Cinci laurieni au câștigat premii la un concurs național de creație literară pe teme olimpice. Competiția se află la a XXI-a ediție și este organizată anual de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român (C.O.S.R.), prin Academia Olimpică Română (A.O.R.), beneficiind de sprijinul Ministerului Educației și al Solidarității Olimpice, departament din cadrul Comitetului Internațional Olimpic. În Concursul Național de Literatură și Jurnalism Sportiv „Un Condei Numit Fair-Play” din 2021 au intrat în competiție aproape 900 de lucrări din întreaga țară, acesta fiind cel mai mare număr de lucrări de până acum, grupate în trei secțiuni, proză, poezie și cronică sportivă, cu câte trei categorii de vârstă, fiecare.   

De înscrierea botoșănenilor la concursul de literatură sportivă s-a preocupat în mod special profesorul de educație fizică și sport Elena Alecsa al Colegiului Național ”A.T.Laurian”, iar munca elevilor a fost recompensată cu trei premii și două mențiuni. 

Premiul I a fost câștigat de Marcu – Mihai Rusu, care a concurat la secțiunea de proză, categoria 11-14 ani, îndrumat fiind de profesorul  Alina Diana Rusu, iar lucrarea fiind intitulată „Cercurile mele”.  

Premiile II și III au venit pentru poeziile semnate de Raluca Săvescu și Clara-Ioana Aghiorghiesi, eleve de liceu, îndrumate de profesorul dr. Dorica Coca, lucrările fiind  „Demnă” și „La umbra timpului”. 

Pentru cronica sportivă intitulată „Go-un joc despre libertate!”, realizată sub îndrumarea profesorului Carmen Dulgheru, Ștefan – Adrian Rotarița, din ciclul gimnazial al laurienilor a câștigat o mențiune, același rezultat fiind obținut de liceanca Georgiana Mădălina Vlădeanu, aceasta concurând la secțiunea de proză cu lucrarea „Calculând succesul”, profesorul îndrumător fiind dr. Dorica Coca. 

”Am scris o povestioară SF, despre un concurs de prins meteoriți, al unor copii de pe o altă planetă, iar valoarea olimpicistă, dacă pot să-i spun așa, promovată de mine în această povestioară a fost să nu renunți la ceea ce îți dorești cel mai mult.”, ne-a explicat Georgiana Mădălina Vlădeanu. 

Un fragment de poezie semnată de Clara Aghiorghiesi arată frumusețea acestei inedite îmbinări dintre literatură și sport.

 ”Sub aripa victoriei, a greului trofeu, 

Zâmbesc, muncesc și parcă timp nu au. 

Dar, cu lacrimile curse-n șir îndelungat, 

Pornesc la drum cu-n curcubeu iluminat.

 (…)  

Sub aripa victoriei, a greului trofeu,

Privesc triumfător în depărtare 

Pentru a-și aminti cu emoție de ziua-n care 

Ei, eroi ai țării, plecau în lumea mare.”( La umbra timpului)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți