0763 629 634
Bieții bătrâni, singuri și sleiți de toate puterile după o viață de trudă, privesc neputincioși vremurile care devin din ce în ce mai dificile pentru ei, aproape imposibile pentru a supraviețui.
Cu ochii triști și surprinși, privesc fiecare om ce le calcă pragul pentru a le oferi un ajutor sau o vorbă caldă. Abandonați de copii, nepoți dar și de stat, aceștia îl au doar pe Dumnezeu camarad pentru zilele ce le-a mai rămas din povestea lor.
Cu lacrimi adânc înrădăcinate în sufletul lor îl privesc și pe Daniel Câșlariu, cel care le mai “pansează” din rănile sufletești. El reușește să le aducă speranța zilei de mâine, să le aducă lumina în privire și în gânduri. La fel le tremura privirea inundata de suferință și atunci când cineva îi întreabă doar dacă sunt bine și dacă au nevoie de un ajutor gospodăresc.
Disperarea,frica, îngrijorarea și deznădejdea se pot citi cu ușurintă pe chipurile lor sculptate de timp, iar uimirea este mare când observă că încă mai sunt oameni cu suflet, care se gândesc la ei. Pe lângă lacrimile de tristețe care le sufoca inima de mulți ani, se strecoară câteva și de bucurie, atunci când Dumnezeu lucrează prin oameni pentru ei.
Ei nu cerșesc, deși au muncit o viață, dar atunci când primesc un ajutor, chiar și foarte mic, plâng de fericire, iar asta înseamnă că zâmbetul a fost de mult uitat de ei.
Peisajul pensionarilor României este dezolant, gri si rece. Multă durere zace în tihnă și liniște, fără a îi interesa pe cei care sunt mai reci ca peisajul din care, până la urmă, facem cu toții parte.
