Zeci de oameni au ajuns încă de la primele ore ale dimineții la Uvertura Mall pentru a se vaccina, însă spiritele s-au încins după ce mai multe persoane s-au plâns de ineficiența cu care se împart dozele.
Pfizer și Johnnson&Johnnson se pare că sunt serurile preferate de către botoșăneni, pe când coada destinată serului Moderna numără foarte puține persoane.
A fost nevoie de intervenția pazei pentru a gestiona cozile formate la centrul de vaccinare organizat la etajul 3 !
Vă reamintim ca botoșănenii sunt așteptați să se vaccineze la mall în zilele de 23 octombrie și 24 octombrie cu unul din serurile puse la dispoziție de autorități (Pfizer/ Moderna/ Johnson&Johnson).
Nu este nevoie de programare. Doritorii trebuie să aibă la ei doar cartea de identitate. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani vor fi însoțiți de un părinte/ tutore legal sau au obligația să prezinte acordul scris al acestora.
Tot mai multe maratoane sunt organizate la Botoșani în diferite locații, însă județul este în continuare codaș la clasamentul de imunizare.