spot_img
joi, iulie 7, 2022

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

755 de posturi sunt disponibile pentru adminterea în Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”

Mai multe articole

Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfășoară, în perioada 28.06-11.07.2021, activitatea de recrutare și selecție a candidaților pentru admiterea la Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, București.

Până în data de 11 iulie, cei care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute de legislația în vigoare se pot înscrie pentru concursul de admitere.

Posturile disponibile sunt repartizate astfel:

Specializarea „Ordine și siguranță publică”, domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”: 
-300 de locuri pentru specialitatea poliție;
-70 de locuri pentru specialitatea poliție de frontieră; 
-60 de locuri pentru specialitatea jandarmi. 
Pentru aceeași specializare, forma de învățământ cu frecvență redusă, disponibilă agenților și subofițerilor din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, sunt prevăzute 50 de locuri.

Specializarea „Drept”, domeniul de licență „Drept”:
-specialitatea poliție, poliție de frontieră, jandarmi, sunt scoase la concurs 125 de locuri forma de învățământ cu frecvență;
-100 de locuri – învățământ la distanță, care sunt adresate personalului MAI și pentru care se percepe taxă de școlarizare.

-50 de locuri disponibile în cadrul Facultății de Pompieri, domeniul de licență „Ingineria Instalaţiilor”.

CONDIȚII  ȘI  CRITERII  DE  RECRUTARE

Candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții legale și criterii specifice de recrutare:

1. să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

2. să cunoască foarte bine și să aibă capacitatea de a se exprima clar și corect în limba română;

3. să aibă capacitate deplină de exercițiu;

4. să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic (îndeplinirea condiției se constată de structurile de specialitate ale M.A.I, printr-o examinare medicală și evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu);

5. să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;

6. să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat sau să prezinte adeverință care atestă că au susținut/ vor susține examenul de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2021;

7. să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;

8. să aibă o conduită civică și morală corespunzătoare;

9. să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

10. să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

11. să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

12. să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

13. să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară (verificarea îndeplinirii se realizează cu ocazia examinării medicale);

14. să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului

15. să nu fi fost exmatriculaţi pentru abateri disciplinare dintr-o instituţie de învăţământ;

16. candidaţii care participă ca asociat unic sau direct la administrarea ori conducerea unei organizaţii sau societăţi comerciale să declare sub semnătură că, odată declarați ADMIS, vor renunţa la aceste calităţi;

17. să accepte, în situaţia în care vor fi declaraţi ADMIS, interzicerea ori restrângerea exercitării unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, conform dispozițiilor din legislaţia în vigoare;

18. să accepte efectuarea de verificări asupra activităţii şi comportamentului lor, precum şi verificările de securitate prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 pentru

aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, cu

modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea eventualelor elemente de incompatibilitate privind accesul la informaţii secrete de stat;

20. în situaţia în care candidaţii au mai urmat o formă de pregătire similară, cu suportarea cheltuielilor de la bugetul de stat, în conformitate cu art. 142 alin. (6) – (63) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, achită contravaloarea serviciilor de şcolarizare de care au beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat. Încasarea sumei reprezentând contravaloarea serviciilor de şcolarizare se realizează de către instituţia de învăţământ superior de stat care a asigurat şcolarizarea. Cu ocazia înmatriculării în cadrul Academiei de Poliție Al. I. Cuza, candidaţii vor prezenta dovada că au efectuat integral sau efectuează în rate plata serviciilor de şcolarizare.

De la condiţiile de înscriere stabilite pentru persoanele care intenţionează să candideze la concursul de admitere organizat de Academia de Poliție Al. I. Cuza nu se acordă derogări.

Cererile de înscriere a candidaţilor se descarcă de pe pagina de internet a unității, secțiunea Carieră /Admitere, se completează în mod lizibil de către candidat, se datează și se semnează, se scanează și se transmit exclusiv în format electronic la adresa de email resurse.umane@bt.politiaromana.ro , în perioada 28.06.2021-11.07.2021-ora 16:00.

Cererea de înscriere în original se va regăsi în dosarul de recrutare.

Depunerea dosarelor de recrutare în volum complet se va realiza în perioada 12-23.07.2021- ora 16:00, la sediul IPJ Botoșani, bld. Mihai Eminescu  nr. 57, mun/. Botoșani, în zilele lucrătoare, în intervalul orar 09-13.

           Mai multe detalii cu privire la documentele neesare înscrierii se găsesc pe site-ul IPJ Botoșani, la secțiunea Carieră- Admitere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți