spot_img
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

”Drapelul tricolor reunește țările românești de aproape două secole…” DAN NECHIFOR

Mai multe articole

Stimați botoșăneni, onorată audiență, 

Iată că ne putem bucura din nou de o sărbătoare a neamului românesc, o sărbătoare în cadrul căreia să ne reamintim elementele identitare ale acestei țări. Ultimul an i-a făcut pe mulți români să pună mai mult preț pe momentele considerate normale altădată, sau chiar devalorizate. Sărbătorile neamului trebuie să rămână, însă, neatinse de grijile cotidianului și, fie că ieșim sau nu din casă pentru aceste festivități oficiale, trebuie să știm că suntem români și să fim  mândri că avem un tricolor ce ne reprezintă la toate întrunirile și confruntările internaționale, cu o simbolistică menită să ne dea speranță și curaj oricând. 

Drapelul tricolor reunește țările românești de aproape două secole, reprezentând izbânda vieții, rodul pământului și seninul cerului. 

Să ne închinăm cu respect față de acest simbol al identității românești care a dat și dă motivația cea mai înaltă soldaților în lupte, sportivilor în competiții și elevilor în olimpiadele internaționale. Specialiști de vârf poartă drapelul tricolor în cele mai renumite locuri ale globului și suntem mândri de asta, dar trebuie să facem tot posibilul pentru păstrarea acestor valori acasă, aici unde drapelul oficial este cel românesc. 

Mulțumesc tuturor celor ce au răspuns pozitiv invitației adresate de Instituția Prefectului, participând la această sărbătoare, și urez Mulți Ani prosperi drapelului românesc. Doamne ajută!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți