spot_img
sâmbătă, aprilie 20, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Un nou punct de vaccinare la liber cu Johnson&Johnson.

Mai multe articole

Autoritățile pregătesc maratonul drive-thru ce va avea loc în parcarea de la Kaufland, de pe șoseaua Iașilor. Acesta se va deschide luni, 31 mai, începând cu ora 10 și va oferi un nou punct de vaccinare la liber cu Johnson&Johnson. Activitatea se va încheia joi seară la ora 20.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, datele preliminare din studiul clinic de fază 1 au sugerat că o singură doză poate fi suficientă pentru a produce un răspuns imun, iar rezultatele studiului clinic de fază 3, care a stat la baza aprobării vaccinului Johnson & Johnson, au confirmat acest lucru.

„Vaccinul a redus semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate, astfel: din 19.630 de persoane vaccinate, 116 au dezvoltat simptome de COVID-19; din 19.691 de persoane nevaccinate, 348 au dezvoltat simptome de COVID-19. Acest lucru înseamnă eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice”, a arătat Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte prevenirea cazurilor de COVID-19 care necesită internare, vaccinul conferă protecţie sporită. „La 28 de zile post vaccinare, rata de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate a fost 0% (niciuna dintre cele 16 spitalizări nu a fost din rândul persoanelor vaccinate). Este important de menţionat şi că studiul clinic al Johnson & Johnson s-a desfăşurat în mai multe ţări, inclusiv Africa de Sud şi Brazilia, unde tulpinile emergente circulau deja la momentul respectiv”, au mai transmis reprezentanţii ministerului.

Conform acestora, o singură doză de vaccin constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt. Din acest motiv, Johnson & Johnson a decis să evalueze şi un regim cu o singură doză. În paralel, se află încă în desfăşurare un alt studiu clinic pentru a evalua eficienţa unei scheme cu două doze de vaccin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți