spot_img
joi, martie 28, 2024

Pentru sesizări și informații

0763 629 634

contact@foto-reporter.ro

Paştele Blajinilor 2021. Ziua în care Blajinii vin pe pământ să se roage pentru cei vii. Ce să nu faci sub nicio formă ca să nu-i alungi!

Mai multe articole

Paștele Blajinilor 2021. Legendele spun că Blajinii trăiesc fără femeile lor, conviețuind cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreării, potrivit crestinortodox.ro

Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apă Sâmbetei în delta ei. Blajinii se ocupă cu postul și rugăciunile pentru cei vii. Deși sunt virtuoși, nu știu cum să calculeze dată Sfintelor Paști. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paștele aruncând pe apă coji de ouă roșii.

Există credința că sufletele morților pot fi eliberate de păcate grele, săvârșite în timpul vieții. De Paștele Blajinilor, credincioșii își plâng morții şi dau de pomană ouă roșii, pască și cozonac și punând flori pe morminte. Se obișnuiește ca aceștia să întindă mese bogate, fie în cimitir, la căpătâiul celor decedați, fie în preajma bisericilor.

Potrivit superstițiilor acestor zile, oamenii pot sta, astfel, la masă, alături de sufletele dragi ale celor care au plecat, cinstind împreună Învierea lui Iisus. În credința populară, astfel de obiceiuri sunt musai a fi respectate pentru sănătate și viață lungă.

De Paștele Blajinilor nu se pomenesc doar morții cunoscuți pe linia ascendentă a unei familii, ci întregul neam al strămoșilor comuni: Uitații, Neştiuţii, Albii.

Aceasta zi are multe interdicții, mai ales pentru femei. Gospodinele nu au voie să coacă, să spele sau să facă curățenie în casă. Se spune că sunetul pe care l-ai făcut când ai bătut covorul îi alungă pe Blajini, veniți să se roage pentru cei vii.

O altă interdicție în această zi este să nu îi vorbești de rău pe cei morți, chiar dacă în timpul vieții ați avut neînțelegeri, astfel acestea le vor face necazuri celor care îi vorbesc de rău. Așa cum se spune „Despre morți, numai bine!”

Despre Paștele Blajinilor am găsit o poveste interesantă auzită de la o localnică de pe moșie, în cartea Prințesei Martha Bibescu, „Isvor.” 

Cojile de ou de la Paște nu se aruncă peste tot, ele sunt duse la cel mai apropiat râu sau pârâu și aruncate în apa curgătoare. Era credința că apa le va duce undeva la miazăzi în mare, unde trăiesc Racmanii sau Blajinii. Astfel află și ei că a venit primăvara și Paștele pentru că ei nu-și scot ochii din pământ. Acești blajini se spune că ar fi urmașii fiului lui Adam, sunt foarte credincioși și se roagă mereu. Sunt închiși într-o temniță maritimă și se bucură atunci când află că a venit primăvara pentru că merg pentru 30 de zile să se împreuneze cu femeile, pentru a avea urmași,după  care revin în temnița maritimă . (Prințesa Martha Bibescu, Isvor, Țara Sălciilor, Editura Adevărul, 1923, p.183.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -site-uri web botosani, web design, magazin online, produse software
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

Noutăți