Semnificație, tradiții și obiceiuri pentru Duminica Floriilor, vestitoarea sărbătorii de Paște

Duminica Floriilor este primul praznic imparatesc, cu data schimbatoare, din cursul anului bisericesc. Floriile este sarbatoarea care ne aminteste intrarea triumfala a Domnului in Ierusalim, inainte de Patimi.

Floriile – date istorice

Primele mentiuni despre aceasta sarbatoare provin din sec. IV: Sf. Epifanie, ii atribuie doua predici, iar pelerina apuseana Egeria (sau Etheria), descrie modul cum se sarbatorea aceasta duminica la Ierusalim spre sfarsitul secolului IV.

In vechime, Duminica Floriilor era numita si Duminica aspirantilor sau a candidatilor la botez, pentru ca in aceasta zi catehumenii mergeau cu totii, cu mare solemnitate, la episcop, spre a-i cere sa fie admisi la botez, iar acesta le dadea sa invete Simbolul credin­tei. Se mai numea si Duminica gratierilor, pentru ca, in cinstea ei impa­ratii acordau gratieri. Dupa un obicei stravechi, mentionat chiar in sec. IV de catre pelerina Egeria si generalizat in toata Biserica crestina, se aduc in biserici ramuri de salcie, care sunt binecuvantate si impartite cre­dinciosilor, in amintirea ramurilor de finic si de maslin, cu care multi­mile au intampinat pe Domnul la intrarea Sa triumfala in Ierusalim si pe care noi le purtam in maini ca semn al biruintei impotriva mortii.

Potrivit traditiei, atat la Bizant, cat si la curtile domnesti din Tarile Ro­manesti, sarbatoarea Floriilor se praznuia cu multa solemnitate. Luau parte imparatii (domnii) cu demnitarii lor, carora li se imparteau faclii aprinse ca si la Pasti.

In seara acestei duminici incep in biserici frumoa­sele slujbe ale deniilor din saptamana Sfintelor Patimi. Tot in aceasta zi isi serbeaza onomastica cei care au nume de flori.

De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.

Sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim a fost suprapusă peste cea a zeiţei romane a florilor, Flora, de unde şi denumirea populară pe care a primit-o. Astfel, pe lângă sărbătoarea creştină a intrării Mântuitorului în Ierusalim au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De exemplu, de Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire.

Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat şi Transilvania obişnuiesc să pună o oglindă şi o cămaşă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în farmece pentru noroc în dragoste şi sănătate.

De asemenea, la miezul nopţii se fierbe busuioc în apă, iar dimineaţa fetele se spală pe cap cu această fiertură, ca să le crească părul frumos şi strălucitor. Ce rămâne se toarna la rădăcina unui păr, în speranţa că băieţii se vor uita după ele, ca după un copac înflorit.

În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească.