GRUP CIVIC împreună cu TRIOVET. 40 de voluntari, 15 mașini și o ambulanță.
40 de voluntari, 15 mașini și o ambulanță. Așa a inceput dimineața la depozitul asociației GRUP CIVIC Botoșani, condusă de omul faptelor bune Daniel Câșlariu, unde voluntarii s-au reunit intr-o nouă acțiune cu cei de la cabinetul veterinar Triovet Botoșani.
Destinația de astăzi este comuna Havârna, acolo 15 familii vor beneficia de donațiile dumneavoastră dar și de ajutor de specialitate în ceea ce le privește pe animăluțe din curte. Dr. Bejinariu Daniel împreună cu Dr. Bratu Danuț le oferă ajutor imediat animalelelor (consult, deparazitare, cuști, hrană) dar și îi ajută pe deținători să conștientizeze importanța sterilizării și îngrijirii corespunzătoare împotriva afecțiunilor comune.
Ne bucurăm că deși în vremurile acestea grele și pe fondul pandemic, oamenii continuă să ajute și să susțină proiectele de întrajutorare, fie ei prin donații sau ca voluntari.
